Icon

Despre noi

Scurtă istorie

Societatea Dito Group a fost înființată în 2006, din dorința de a introduce pe piața românească produse de înaltă calitate în domeniul construcțiilor de drumuri, poduri, piste aeroport, oferind soluții durabile.

Ținând cont de cerințele clienților, am început să și aplicăm produsele comercializate, astfel în 2007 deja făceam lucrări de colmatare.

Activitatea noastră s-a extins în 2009, când am început să oferim suport tehnic și să realizăm lucrări de întreținere a suprafețelor de mișcare la aeroporturi. Venind cu o alternativă nouă, mai eficientă și cu tehnologie de ultima generație, susținute de certificatul AACR, majoritatea aeroporturilor din România au optat pentru serviciile noastre în ultimii 10 ani.

Extinderea societății venea ca un rezultat natural al produselor de calitate și soluțiilor personalizate oferite, respectiv a lucrărilor bine executate. Astfel, în 2013 ne-am mutat în Parcul Industrial, pe o suprafață de 2600 mp.

În 2014 a fost înființat al doilea punct de lucru la Brașov, pentru a putea răspunde mai eficient la numărul mare de solicitări. Ca urmare a procesului de extindere, în 2016, Dito Group și-a început activitatea în afara țării, astfel am ajuns să avem clienți și parteneri mulțumiți în Austria, Germania, Bulgaria, Belgia și Croația.

Viziune

Drumurile sunt vitale pentru bunăstarea unei țări. Ele sunt arterele economiei și țin progresul în mișcare. Dar drumurile sunt importante și pentru că ne unesc. Drumurile sunt cele care duc România înainte.

Misiune

Suntem o companie cu capital 100% românesc și ne propunem să aducem România mai aproape de Europa, construind trainic și cu rost drumuri, poduri, platforme și aeroporturi.

Garanția Dito

Suntem lider național în lucrări de etanșeizare și întreținere pentru structuri rutiere și aeroporturi, cu experiență solidă de 15 ani. Folosim soluții tehnice verificate, tehnologii de ultimă generație și materiale inovatoare. Garantăm livrarea fiecărei lucrări la standarde europene, cu economie de resurse și termene rapide de execuție.

Clienții
noștri

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj Napoca

Aeroportul Internațional Transilvania Târgu Mureș

Aeroportul Internațional Oradea

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj

Dito Group

Dito Group este rezultatul direct al calității materialelor și tehnologiilor folosite, a muncii, a cunoștințelor noastre și a experienței dobândite.

Actualitatea cere proiecte livrate rapid

Calitatea

Garanția lucrărilor Dito Group este rezultatul direct al calității materialelor și tehnologiilor folosite, a muncii, a cunoștințelor noastre și a experienței dobândite. Este și meritul colaboratorilor noștri pentru ideile, munca, creativitatea și invențiile lor. Toate lucrările și materialele noastre, fie că sunt pentru drumuri și poduri, alei, baraje de apă sau piste de aeroport, îndeplinesc și respectă exigențele de la nivelul oricăror reglementări naționale și internaționale, atât în domeniul de infrastructură rutieră cât și domeniul aeroportuar civil și militar . Asigurăm transparența în modul de executare al lucrărilor și garantăm livrarea unor proiecte de calitate, procedeele de lucru fiind agrementate tehnic.

Colmatarea fisurilor

Asistență tehnică

Când cel mai mare concurent este internetul, ca furnizor de infinite opinii și informații, suportul tehnic și cel comercial devin valori care te definesc și te diferențiază. Echipa noastră este pregătită să vă ofere tot suportul tehnic pentru a identifica soluții certificate și adaptate proiectelor dumneavoastră. Suntem la dispoziția dumneavoastră pentru a vă oferi consultanță specializată, informații despre materialele și tehnologia utilizată, precum și expertiza noastră.

Colmatarea fisurilor

Experiență

Prin păstrarea identității de furnizor specializat de materiale de întreținere suprafețe carosabile, și realizarea de lucrări numai cu propriile materiale, ne fac să fim astăzi lider și un furnizor de încredere cu nivel de experiență superior și unic printre competitorii noștri.

Colmatarea fisurilor

Tehnologii

Actualitatea cere proiecte livrate rapid, care să protejeze mediul, să ofere siguranță și să asigure economia de resurse umane, de materiale și de utilități. Progresul dumneavoastră este și progresul nostru iar ceea ce urmărim este să fim partenerul dumneavoastră. De aceea suntem flexibili, prompți și performanți. Prin dotările tehnice de care dispunem, putem executa lucrările cu ușurință, atât pe timp de noapte cât și iarna, precum și în condiții de trafic intens și printre zboruri.

Colmatarea fisurilor